Despre Mine

    Mă numesc Irina Chirita, psiholog clinician, sunt licențiată în psihologie și am ales sa fac masterul în comunicare, psihologie clinica, hipnoza si interventii teraputice de scurta durata.

    Masteratul în comunicare m-a apropiat de problematica atât de complexă a lipsei de comunicare. Am avut prima experienta intr-un spital de copii, ca psiholog practicant. Aici, deși boala părea să fie condiția de existență, am reusit sa crestem si sa ne apropiem. Ca profesionist, am inceput sa lucrez cu copii in 2012 în domeniul protecției drepturilor copilului. Aici am descoperit legătura directă între exercițiul drepturilor și identitatea persoanei.

    Ulterior am avut posibilitatea să experimentez lucrul atât cu părintii, cât și cu copiii, în perioada in care am lucrat intr-un centru maternal, unde am înțeles cât este de importantă pentru copii interacțiunea în mediul familial – munca de aici m-a determinat sa lucrez mai departe cu familia.

    Cred că terapeutul are ca principal instrument de lucru chiar potențialul pentru comunicare al copilului, pe care trebuie doar să il identifice și să îl dezvolte. Copiii trebuie să primească acces direct la splendoarea vieții, la bucurie!